În vara anului 2003 am primit un telefon din America, de la fratele Vasile Giulea, care mă întreba dacă voiam să particip la o conferință a fraților creştini după Evanghelie.

Bineînțeles că am vrut şi mi-am adus aminte că în timpul comuniştilor, Securitatea mi-a făcut această propunere şi-mi garanta că în trei luni primeam aprobare să emigrez în SUA. Dar atunci nu am primit aprobare din partea lui Dumnezeu şi m-am gândit că aceasta este ca o binecuvântare care venea ca o răsplată de la Domnul Isus.

Aşa că în luna noiembrie 2003, am făcut pentru prima dată o vizită în Statele Unite. În timpul cât stăteam la coadă pentru viză, am cunoscut un tânăr care era foarte vesel şi din felul cum se manifesta am înțeles că era sigur că i se va da viză. L-am întrebat:

– Ce te face să fii aşa de sigur că îţi dă viză?

Şi el mi-a răspuns:

– Ieri, la biserică, doi proroci mi-au spus că voi primi viză.

Atunci i-am spus cum m-am rugat eu:

– Doamne Isuse, dacă Tu lucrezi să primesc viză, Îți mulțumesc! Dar Îți mulțumesc şi dacă nu primesc viză!

La sfârşit eu eram vesel şi fratele meu mai tânăr era întristat.

În fiecare an m-am bucurat cu frații din State, în special cu frații români, dar şi cu frații americani. Am mers la biserici evanghelice, baptiste, penticostale şi americane. Am vizitat megabiserici. Îmi spunea un frate că dacă vrei să vorbeşti într-o astfel de biserică cinci minute trebuie să te programezi cu un an de zile înainte.

Într-o biserică mică de români din California, după ce am citit Cuvântul lui Dumnezeu, l-am văzut în primele rânduri pe Victor Ciorbea, fost prim-ministru în România, şi a trebuit să mă asculte depunând mărturia cum l-am primit pe Domnul Isus. La urmă, discutând cu fratele păstor, i-am spus că astăzi am avut o mare onoare să-l ridic în picioare pe primul-ministru al României. Dar fratele păstor mă ia de umeri şi-mi spune:

– Noi suntem mai mari decât un amărât de demnitar al pământului! Noi suntem ambasadori ai cerului, trimişi, împuterniciți. (2 Corinteni 5,20).

O altă întâmplare, tot pe teritoriul Statelor Unite: eram într-un avion intern şi întotdeauna ceream loc la geam ca să privesc jos şi să mă rog pentru pământul creat de Dumnezeu. Lângă mine s-a aşezat o pereche tânără, bine dispusă, care comanda sticle de băutură, discutând între ei şi ascultând muzică. De vreo două ori au încercat să intre în dialog cu mine, dar, pentru că eu nu ştiu multe cuvinte în engleză, nu am putut să leg o conversație mai lungă. Uitându-se la cartea pe care o citeam, am auzit-o pe femeie exclamând: „O! Bible!” şi am mai înțeles cuvântul „mother”, adică mama, şi “father”, tata. Am realizat că părinții lor erau creştini şi atunci mi-a venit în minte un gând. Le-am cerut voie să mă rog pentru ei. Am închis ochii şi m-am rugat în limba română. Când am terminat, am deschis ochii şi am văzut cum curgeau din ochii lor şiroaie de lacrimi. M-am întrebat ce au înțeles ei?! Nu ştiu, dar un lucru este sigur: că Duhul lui Dumnezeu a avut acces şi la inima lor şi le-a vorbit.

O altă întâmplare emoționantă pe care am trăit-o este intr-un fel legată tot de State.

Am cunoscut un frate pe nume Vîjeilă Ionel şi când am ajuns acasă am primit un telefon de la dânsul prin care mă ruga ca, dacă puteam, să mă duc într-un sat din apropierea Horezului şi să scot de la primărie un certificat de naştere al mamei sale care locuia acolo şi voia să-i scoată pensie. Lucrul acesta se întâmpla în luna februarie. Afară era frig şi zăpadă, nu prea îmi venea să mă duc, era departe, maşina nu era aşa de bună, eu nu eram un bun şofer, într-un cuvânt nu prea voiam să mă duc. Dar după telefon am început să mă rog şi, pentru că era duminică seara, L-am întrebat pe Domnul Isus dacă era voia Lui să mă duc. Dar cum să-mi vorbească El? Aşa că am luat Cuvântul şi am deschis unde eram la rând. Şi, la Isaia 30,21 Cuvântul spune aşa de clar „Iată drumul, mergeti pe el…” Mi-a vorbit aşa de clar că nu mai încăpea nicio îndoială şi mi-a fost frică să mă împotrivesc, chiar dacă nu îmi convenea.

A doua zi am plecat la drum încă de la 4 dimineaţa şi am ajuns în satul acela la 8. Am stat de vorbă cu secretarul, i-am spus cine sunt, de unde vin şi îl aud că-mi spune că aşa ceva nu poate să elibereze, numai prin ambasadă, şi că îi pare rău, acestea sunt legile. În mintea mea se petrecea un adevărat război: Doamne, nu mi-ai spus Tu să plec la drum şi iată ce-mi spune acest om? Dar înainte să plec l-am rugat să se uite în registru să vadă dacă este acolo şi să-mi dea mai multe amănunte. Ia registrul şi când se uită după nume, îmi spune că nu era acolo, că de la Revoluţie s-a împărţit satul în două. Atunci l-am rugat să-mi spună unde era satul celălalt şi pentru a doua oară Dumnezeu mi-a vorbit, de data aceasta printr-un om necredincios. A întins mâna spre fereastră şi a spus: “Acela este drumul, mergi pe el”. Am cunoscut că voi avea izbândă!

Când am ajuns acolo, am avut un îndemn să-i dau o Biblie soţiei secretarului, care era în locul lui în ziua aceea. Când a văzut Biblia, s-a bucurat aşa de mult că a început să sărute cartea şi să spună că de mult voia o Biblie. Bineînţeles că am început să-i spun de jertfa Domnului Isus şi cum să-L primească în inimă. După circa o jumătate de oră, tresare şi mă întreabă:

– De ce ai venit aici? Numai să-mi spui de Domnul Isus?

– O, nu, am venit pentru un alt motiv, dar cred că a fost mai important ce am discutat decât interesul meu – şi i-am povestit de ce mă aflam acolo.

Văd că se apropie de sertar şi spune aceste cuvinte:

– Sigur, mamă, te servesc cu plăcere! şi scoate registrul şi îmi eliberează acel document.

Am mulţumit Domnului pentru călăuzire şi pentru faptul că a fost cu mine, m-a păzit de accidente, de defecţiuni, de amenzi şi încă o dată părtăşia cu El şi prezenţa Lui m-au umplut de bucurie.

Altă dată, mă aflam în casa unui frate credincios, familia Ed şi Diana. Lor le-am împărtăşit o experienţă petrecută în Statele Unite pe când eram pentru prima dată acolo.

Un frate a venit la mine cu un ziar în româneşte în care scria că fabrica unde lucrez este practic în stare de faliment şi mi-a sugerat să ramân în State să lucrez câteva luni şi să plec şi eu cu un bănuţ acasă. Nu am spus nimic, l-am întrebat pe Vasile şi el mi-a spus că nu-mi poate spune nimic, să-L întreb pe Dumnezeu. Am postit şi m-am rugat şi eram la rând cu cititul în Iosua capitolul 1,9 şi mi s-au întipărit în minte aceste cuvinte: ,,Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine în tot ce vei face”. Eram îngrozit să mă întorc şi să ramân fără serviciu, dar atunci când El îţi vorbeşte te inundă pacea Sa.

Le-am spus fraţilor că mă întorc în ţară şi Domnul mi-a purtat de grijă.

În timp ce depănam întâmplarea în această familie minunată îl văd pe fratele Ed că îi curgeau lacrimi din ochi. Atunci mi-a povestit şi el o experienţă asemănătoare, când nu ştia ce să facă într-o împrejurare din viaţa lui şi Domnul Isus i-a vorbit prin acelaşi verset.

Este greu să redai bucuria care a venit din Cuvântul lui Dumnezeu în acel timp şi acest verset practic ne-a unit într-o prietenie care va trece în veşnicie.

Mă apropii de sfârşit şi nici pe departe nu am epuizat experienţele pe drumul credinţei, dar, înainte de a mai scrie una de care mi-am adus aminte, mi-aş permite să dau un îndemn tinerilor care pornesc pe drumul credinţei: să facă ce făcea Moise în pustiu, şi anume să scrie călătoriile lor din popas în popas (Numeri 33,2), nu ca mine, la 60 de ani, pentru că vine o vreme când nu mai sunt aşa de proaspete în memorie şi nu ţi le mai aduci aminte pe toate.

Dacă ar fi să mai arăt încă unul din lucrurile care sunt foarte importante, alături de altele, este legat de citirea Cuvântului şi de aplicaţia lui în viaţa practică.

Am în minte o mică întâmplare: în fiecare dimineaţă mă sculam la ora 5.30, iar la 6.20 plecam de acasă la serviciu. Niciodată nu plecam fără un cuvânt din partea Lui.

Într-o dimineaţă am citit Coloseni 2,10 „Voi aveţi totul deplin în El!’’ M-am aşezat pe genunchi şi i-am spus în rugăciune: Eu nu am totul deplin, cum spune Cuvântul Tău. Poate că au alţi credincioşi, dar eu nu am, din contră văd în mine numai slăbiciuni şi aproape că îmi este frică să spun că sunt credincios. Într-un cuvânt, nu am viaţa de plinatăte pe care ai promis-o şi am plecat la serviciu. Pe drumul spre serviciu, care dura cam o jumătate de oră, mă rugam: Doamne, dă-mi viaţa de plinătate şi nu se întâmpla nimic. Am venit acasă de la lucru şi acest verset nu-mi dădea pace. M-am aşezat din nou în rugăciune şi i-am spus lui Dumnezeu: Nu mai citesc niciun cuvânt mai departe până nu-mi dai şi mie viaţa de plinătate.

Trei zile la rând am citit numai acest verset şi-L imploram pe Dumnezeu să-mi dea şi mie ce scrie în acest verset.

Această experienţă este greu de explicat, felul cum S-a îndurat de mine Tatăl nostru bun. Ştiu că pe drum, pe când mă ducem la serviciu pe jos, într-o dimineaţă, când era încă întuneric afară, deodată s-a făcut o lumină în interiorul meu şi am văzut ceea ce până atunci nu mai văzusem, şi anume că eu aveam totul deplin numai că eu nu credeam. Toată problema era la mine, nu la El, şi de atunci am mai învăţat ceva: că tot ce-mi dă Dumnezeu îmi dă prin credinţă şi că mai ales lucrurile legate de făgăduinţele în Domnul Isus; în El sunt adevăratele comori aşezate cu grijă de Dumnezeu, Tatăl nostru. Dar avem acces la ele doar prin credinţă!

Nu pot să închei până nu amintesc încă una din minunile lui Dumnezeu de pe câmpul misiunii. Prin harul LUI multe uși ni s-au deschis pentru Evanghelie, și de fiecare dată începeam afară în aer liber, pe iarbă sau la răspânti de drumuri, pe bolovani sau bușteni care ereau destinați pentru încălzirea locuințelor.

Partea frumoasă este că de fiecare dată Dumnezeu ne surprindea prin lucrări pe care eu le consider minuni. De exemplu, Domnul Isus n-ea adus în zonă o misionară din Koreea pe nume Kim Sun Soo. Dumnezeu i-a pus pe inimă să ne construiască -împreună cu o biserică Presbiteriană din Korea – 5 (cinci) adunări în Valea-Dumirești, Oiasca, Rotunda, Tigveni, și Albești de Argeș.

Cum să nu te încrezi în Dumnezeu când vezi așa ceva? De aceea mesajul meu este acela să plecăm în misiune chemați de EL și să contăm pe ajutorul LUI care nu lipsește niciodată în nevoi.

<= VI Lăsaţi copiii să vină la mine

Încheiere =>