Au fost atunci oportunități favorabile Evangheliei. Am dat slavă lui Dumnezeu pentru că odată cu aceste încercări şi eu eram întărit. Dumnezeu le folosea spre binele meu, cu toate că nu le ştiam atunci rostul, nu ştiam de ce veneau peste mine atâtea necazuri şi de ce mă confruntam cu atâtea împotriviri. Când făceam rele şi eram certat cu legea şi cu viața morală nimeni nu era împotriva mea cum eram acum când Domnul Isus m-a ajutat s-o rup cu păcatul. Mi se părea că toată lumea era împotriva mea.

Trist a fost când şi cei din Biserică, într-un moment greu din viața mea, m-au părăsit. Aceea mi s-a părut cea mai grea încercare din viața mea de credință, nu mai vedeam nicio ieşire şi eram convins că voi ajunge la închisoare din pricina credinței.

De fapt, ce se întâmplase?

O soră credincioasă avea o fetiță care împlinise 12 ani şi cu această ocazie a invitat acasă toată clasa de fetițe ca să-i serbeze ziua şi să le servească cu prăjituri, suc şi alte dulciuri. Mama fetiței, care era credincioasă, s-a gândit să mă invite la ea acasă să le vorbesc acelor copile despre Domnul Isus.

Cum eram la serviciu în schimbul II, l-am luat de acasă pe băiețelul meu, care avea pe atunci 3 ani, am mai luat şi ceva literatură şi m-am dus la acea soră, care nu locuia departe de mine.

Nu prea ştiam ce să le vorbesc acelor fetițe, dar am avut îndemnul să le vorbesc despre viaţa Domnului Isus când avea vârsta pe care o aveau şi ele, 12 ani. În final, toate L-au primit în inima lor pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor. Am fost cu toții bucuroşi. Erau în jur de 14 copile şi le-am învățat atunci cântarea „Ferice zi când pe Isus L-am luat Mântuitor al meu”. Ne-am despărțit după ce le-am dat la fiecare câte o revistă, un tratat şi o Evanghelie.

A doua zi când m-am dus la serviciu, şeful meu făcea un anunț în atelierul pe care îl conducea şi spunea cu voce tare că la ora 14,45 toată lumea trebuia să iasă pe platou afară. Conducerea fabricii avea ceva foarte important să ne comunice şi cum nimeni nu ştia despre ce era vorba am început să ne dăm cu părerea. Fiindcă era aproape sfârşitul de an mă gândeam că poate ne anunță că ni se dă al 13-lea salariu. Se obişnuia să ni se mai dea câte un salariu în plus de sărbători pentru că fabrica mergea bine şi avea mari beneficii.

Când am ajuns afară, şi schimbul I, şi schimbul II, câteva mii de muncitori, toți aşteptam să auzim ce ni se comunică. Dar când am auzit anunțul, am crezut că nu înţeleg bine şi câteva secunde parcă am fost paralizat. S-a strigat cu putere numele meu:

– Să iasă în față Chilău Traian, în mijlocul adunării.

Nu ştiam ce se mai țesea legat de persoana mea, ce uneltire mai punea diavolul la cale. Ştiu că am făcut o scurtă rugăciune şi am spus: Doamne Isuse, nu mă părăsi! Ajută-mă!

Directorul fabricii a început cu cuvintele acestea:

– Tovarăşi, avem în mijlocul nostru un coleg care nu ar trebui să stea între noi şi care face parte dintr-o sectă interzisă de legile țării. Iată ce a făcut: ieri, a convertit o clasă de fete la secta aceasta punându-le să îngenuncheze, să poarte un batic negru pe cap şi să-i jure credință lui. De aceea ne-am adunat aici, ca să vă cerem votul ca un astfel de element să nu mai stea în mijlocul nostru, să fie dat pe mâna justiţei şi să fie condamnat pentru fapta lui, care este deosebit de gravă. Uitați, este aici părintele unuia dintre acei copii şi poate să confirme.

Într-adevăr, era prezent unul dintre părinți, dar acela era un informator al Securităţii şi venise adus de securistul fabricii, un locotenent în Securitate pe nume Gămălie. După ce am fost acuzat din toate părțile, mi s-a dat voie să mă apăr.

Nici acum, după atâția ani, nu-mi pot explica de unde am avut atâtă putere şi de unde au venit cuvintele care mi-au ieşit din gură. Ştiu că am spus că totul este numai minciună, că mi s-au adus doar acuzații nefondate. Apoi am întrebat:

– Unde sunt ceilalți părinți ai copiilor? Unde sunt copiii despre care vorbiți?

Am continuat povestindu-le toată viața mea ticăloasă până m-am întâlnit cu Fiul lui Dumnezeu, care este Domnul şi Mântuitorul meu. Am mărturisit în auzul a peste 3.000 de oameni despre întoarcerea mea la Dumnezeu.

Când urma votul, unul dintre colegii mei pe care îl socoteam robul băuturii le-a spus câteva cuvinte:

– Tovarăşi, noi nu-l cunoaştem pe Traian aşa cum îl descrie omul acesta adus de cineva să-i facă rău. Dar de omul acesta care îl acuză pe Traian eu nu am loc în restaurant.

După ce mi-au mai pus câteva întrebări, printre care şi aceea cine este „şeful meu” la biserică şi le-am spus că şeful meu este Domnul Isus, directorul a dat drumul adunării, fără să hotărască ce va urma după aceea.

Fiind schimbul II, şeful meu de tură, un maistru cu suflet, mi-a spus:

– Traiane, îți dau liber să te duci acasă. Du-te unde ştii tu, la cine crezi că poate să te scape, că am auzit că intenționează să-ți facă dosar penal şi să te trimită la închisoare, şi ştiu că nu este drept lucrul acesta.

Aşa că nu am mai început lucrul şi m-am dus acasă. I-am spus soției ce mi s-a întâmplat, ne-am rugat şi nu ştiam încotro s-o luăm. Aveam inima amărâtă şi mă rugam încontinuu. Ştiu că I-am cerut Domnului cu lacrimi să-mi arate ce să fac, L-am întrebat dacă era voia Lui să merg la închisoare. Aveam 5 copii mici, soția stătea acasă pentru că avea destul de lucru cu copiii. Venea îngrijorarea peste noi!

Deodată s-a făcut lumină în mintea mea şi mi-a venit un gând să mă duc împreună cu fetița surorii credincioase la ceilalți copii acasă şi să stau de vorbă cu părinții lor şi să-mi dea scris ce le-am făcut copiilor lor. Nu mică mi-a fost mirarea să văd cum Domnul Isus lucrează şi m-am dus în fiecare casă – mai puțin la acel informator de Securitate. Când ajungeam la casele lor cu această fetiță a surorii credincioase – că ea ştia unde stătea fiecare – am observat că părinților acelor copii le-a plăcut ce le-am povestit copiilor, ce se întâmplase la acea aniversare şi a fost încă un prilej să-L vestesc pe Domnul Isus şi, rând pe rând, ca şi copiii lor, şi părinţii şi-au predat viaţa Domnului.

Atunci a început să se facă lumină în mintea mea de ce Dumnezeu a îngăduit această încercare pentru mine, copilul Lui. La urmă, le-am cerut să-mi dea în scris tot ce s-a întâmplat ca să combat minciuna prin adevăr. Fiecare părinte a concluzionat în scris la sfârşitul fiecărei declarații „şi nu consider că aceasta este o corupere a copilului meu”. Dar partea interesantă a fost că am avut oportunitatea să le mărturisesc credința în jertfa Domnului Isus şi acei părinţi au putut să-L primească şi ei în inima lor. Mulți mi-au cerut o Biblie. Nu aveam pe atunci atât de multe, dar m-au rugat să mă mai duc pe la dânşi.

Am aflat în ziua următoare că la două ore după mine au venit la părinţii copiilor şi securistul fabricii împreună cu directorul şcolii şi i-au amenințat pe părinți că le scade nota la purtare copiilor dacă nu dau declarații cum ziceau ei. Toți le-au spus că i-au dat declarație lui Traian Chilău şi nu puteau să declare în două feluri. Foarte supărați, i-au luat la întrebări:

– De ce ați dat declarații, că el nu este organ de securitate?

Nu ştiam că prin acele hârtii Dumnezeu era în control şi cu un pas înaintea vrăjmaşului.

În noaptea aceea nu am dormit şi am stat doar în rugăciune în faţa lui Dumnezeu, iar El mi-a vorbit din proorocul Isaia 41,10: „Nu te teme căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare căci Eu sunt Dumnezeul tău, Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor, Eu te sprijinesc cu dreapta Mea biruitoare”. Atunci m-am liniştit şi a venit o pace peste mine pe care nu mi-o puteam explica.

Dar, ca şi cum nu era destulă încercarea prin care treceam, am primit o lovitură, mult mai dureroasă, de la frații mei din adunare. Ei au luat hotărârea să nu mă mai viziteze, să întrerupă legătura cu mine pentru că locuința mea era de acuma supravegheată. Se temeau să nu sufere vreo prigoană şi de aceea au hotărât o astfel de măsură.

Şi, pentru că încă nu era destul, duminică, când m-am dus la adunare, am mai primit o lovitură. Unul dintre bătrânii adunării mi-a zis să mă mai potolesc:

– Ce, vrei să cadă familia ta pe spinarea noastră?

I-am spus că familia mea nu va fi niciodată o povară pentru frați, că Domnul Isus va lua El povara familiei mele.

Nu mult după această întâmplare am auzit că acel informator al Securității, care a vrut să mă bage pe mine la puşcărie, după trei luni a fost el arestat. A fost prins de inginerul-şef al unei crescătorii de pui cu un portbagaj plin de păsări. Ceea ce s-a făcut cu mine, s-a făcut şi cu el. În fabrica unde lucra au fost adunaţi cu toţii ca să li se spună că trebuia să i se ridice carnetul de partid şi motivul pentru care i se ridică acel carnet PCR era condamnarea. Nu l-a putut salva nici Securitatea. Aşa este atunci când te răzbună Dumnezeu!

<= III. Primii paşi (3)

III. Primii paşi (5) =>