II. Renaşterea (4)
Nov 01
II. Renaşterea (4)
Posted by: traian.chilau in Umblând pe calea credinţei No Comments »
Trebuie să amintesc aici de felul în care a lucrat Dumnezeu cu mama. Pe atunci ea mergea la o biserică ortodoxă şi dădea acatiste pentru mine să-mi revin că m-am zăpăcit la cap. Ea avea o rudă preot şi într-o zi s-a întâlnit cu el şi i-a spus toată povestea mea. Nu mică i-a fost mirarea când l-a auzit spunându-i:
– Lenuţo, eu mai am doi ani până la pensie şi ce a făcut băiatul tău o să fac şi eu. Aceasta este Calea! Nu mai da banii la hoţii ăştia de popi şi du-te unde se duce băiatul tău!
Mama a rămas foarte mirată şi s-a predat şi ea lui Dumnezeu după o săptămână, când a a venit cu noi la biserică.
Dar şi Dumnezeu avea servii Lui care mă vizitau aproape în fiecare zi şi mă întăreau din Cuvântul Lui, îmi dovedeau practiccât de real este Dumnezeu şi începusem să gust din părtăşia Cuvântului şi a rugăciunii.
Ştiu că, fiind la început, am avut o experiență a unei rugăciuni ascultate pe loc. Îmi pierdusem buletinul şi îmi trebuia neapărat. L-am căutat zile întregi dar nu l-am găsit şi voiam să mă duc să scot altul, dar înainte să plec de acasă să încep să fac demersurile la Evidenţa populaţiei pentru un nou buletin, m-am aşezat în genunchi împreună cu soția mea şi ne-am rugat să ne ajute să găsim buletinul. Ştiu că am zis în rugăciune: Doamne, dacă este în casă, Tu să ne ajuți să-l găsim într-un sfert de oră. Dacă nu-l găsesc în aceste minute, mă duc să scot alt buletin. Şi am început să-l caut din nou tot pe unde îl mai căutasem şi înainte. În mai puțin de 15 minute l-am găsit. M-am bucurat ca un copil!
Acum Domnul Isus mă învăța cum să am o relație personală cu El. Citind în Cuvântul lui Dumnezeu îmi vorbea El şi prin rugăciune Îi vorbeam eu lui Dumnezeu. Aşa am pornit pe un drum anevoios de creştere spirituală, un drum pe care nu mai mersesem până atunci. Apăreau multe necunoscute, nu aveam pe cine să întreb la aceea vreme pentru că mi-am dat seama că frații pe care îi cunoşteam erau simpli şi serioşi, dar aveau cunoştințe limitate. Nu puteam să emit pretenţii, dar am fost mulțumit că mi-au dat o direcție bună şi pentru orice întrebare pe care aş fi avut-o mi-au spus să-L întreb pe Domnul Isus. Am fost încurajat să merg pe un drum pe care am câştigat experiență, care pentru mine a fost ca o şcoală, ca o facultate în care am învățat că El este prezent în viața mea, că Îi pasă de mine, că are un plan cu mine.
Nu-mi aduc aminte, de exemplu, ca în biserica unde mergeam să se fi vorbit sau să fi auzit de zeciuială. Dar Dumnezeu ne-a învățat într-un mod practic lucrul acesta, şi iată cum: aveam 5 copii, toți micuți. Alimentele de bază erau pe cartelă, raționalizate, şi eram repartizați la o alimentară de unde să ne ridicăm rația în fiecare lună.
Într-una din zile soția mea îmi spune:
– Traiane, suntem la jumătatea lunii şi nu mai avem decât două kilograme de zahăr.
Atunci am început să căutăm cauza şi am întrebat-o dacă îl dădea din casă. Dar ea îmi spune:
– Nu, din toate dau, dar din zahăr nu, pentru că nu am suficient şi ăsta se consumă cel mai mult.
Atunci am început să ne gândim: Dacă din toate dai şi ai, dar din zahăr nu dai şi nu ai, poate că aceasta este cauza de nu avem! Ştim că am hotărât împreună să ne rugăm şi să-L punem pe Dumnezeu la încercare. Ne-am rugat ca din cele două kilograme să dăm unul şi să ne scoată El persoana căreia să i-l dăm.
Spre mirarea noastră, a doua zi bate la uşa apartamentului nostru o soră care avea 11 copii şi ne-a cerut un kilogram de zahăr cu împrumut. Ne-am repezit la cămară să aducem zahărul. Bineînțeles că ea nu ştia nimic de hotărârea noastră. I-am dat un kilogram de zahăr în numele Domnului, apoi, după ce ne-a mulțumit şi nouă, şi Domnului Isus, a plecat. În următoarele zile a început chinul cel mare. Soția mă anunța – cu toată economia ei – că mai are o jumătate de kilogram, apoi un pahar, apoi jumătate de pahar… Noi ne rugam în continuare şi nu voiam să cerem nimănui, voiam o nouă experiență şi nu ştiam cum va rezolva Dumnezeu. Ne veneau şi alte gânduri, dar căutam să le alungăm şi să avem încredințarea că procedasem la îndemnul Duhului Său. Nu mai vedeam nicio soluție de rezolvare – deşi în mintea mea găseam soluții omeneşti, dar nu voiam să accept niciuna din ele pentru că voiam să văd cum lucrează Dumnezeu şi care sunt căile sale.
Într-o după-amiază a venit poştaşul cu un aviz prin care ne anunţa că avem un colet la poşta şi să ne ducem să-l ridicăm.
Noi nu aşteptam niciun pachet şi ne întrebam de la cine l-am fi putut primi, căci nu cunoşteam pe nimeni care să ne trimită ceva. Am mers la poştă şi l-am ridicat. Era un pachet cu alimente trimis din Franța! Cine ne-a dat adresa? Nu ştim nici până în ziua de astăzi, dar când l-am desfăcut am plâns ca nişte copii şi am mulțumit Domnului Isus. Nici nu ne venea să le atingem, dar ştim că am găsit în el, printre multe bunătăți, 5 kg de zahăr.
De atunci am învățat lecția dărniciei.
