Soția mea mi-a spus că i se înțepenise gâtul, aşa de concentrată a fost. Cert este că pe 7 ianuarie 1976 L-am primit în inimă pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, şi soția mea la fel.

Îmi aduc aminte că în rugăciune I-am spus Domnului că, dacă era aşa: Tu să mă faci să nu mai înjur, să nu mai fumez, să nu mai beau, să n-o mai bat pe soția mea pentru că eu singur nu pot să mă las de toate astea.

Fraţii m-au învăţat să fac trei lucruri: să citesc zilnic în Biblie, mai precis Noul Testament, să mă rog singur şi împreună cu soția, zilnic, şi să nu lipsesc nici măcar o dată de la adunare. În mai puțin de o lună de zile am primit izbăvirea de toate odată. Nu am mai putut să înjur, nu mai puteam să ridic mâna asupra soției, nu-mi mai găseam plăcere în băutură şi am fost izbăvit şi de viciul fumatului – de care de multe ori încercasem să mă las singur, dar fără succes – şi care mi-a fost luat cu mâna.

Apoi am început să mărturisesc la serviciu că m-am pocăit. Atunci au început prigoana şi drumul încercărilor şi am să arăt câteva dintre cele care au contribuit la întărirea mea spirituală.

Duminică L-am primit pe Domnul Isus în inima mea şi luni, când m-am dus la serviciu, am spus tuturor colegilor că m-am pocăit. Desigur că m-au luat în râs şi, după cum mă cunoşteau ei pe mine, unul a spus că „orice minune ține 3 zile!” şi voi fi la fel pentru că eu îi antrenam şi le propuneam ca după ce terminam serviciul să intrăm vizavi de fabrică într-un bufet pentru ca apoi să mă întorc acasă pe mai multe cărări. Mai şi cădeam, şi nu de puține ori am adormit în şanțurile în care mă prăbușeam. Dar, de cele mai multe ori, ajungeam acasă şi în cinci minute reuşeam să-mi lovesc soția fără vreun motiv şi îmi ieşeau pe gură multe vorbe urâte pe care acum nici nu mai pot să le pronunț.

Colegii mei ştiau toate aceste lucruri şi de aceea nu-i puteam condamna, pentru că le venea greu să creadă o minune. Eu eram convins de ceea ce s-a petrecut în inima mea, de bucuria lăuntrică de care o simțeam şi pe care nu mi-o puteam explica.

Toate experiențele mele trecute, cu anturajul din lume şi cu viața murdară în care mă tavălisem ca un porc în noroi, nu mi-au adus nicio bucurie, dimpotrivă, după fiecare ispravă îmi venea chiar gândul sinuciderii, simţeam că nu mai avea niciun rost să trăiesc.

În acest punct mă găseam când a intervenit Dumnezeu şi a avut un alt plan cu mine. Evenimentele care au urmat s-au derulat cu o viteză năucitoare pentru mine, dar la momentul acela nu mi le puteam explica.

<= II. Renaşterea (1)

II. Renaşterea (3) =>