O altă lecție pe care am învățat-o a fost aceea să mă simt stânjenit când păcătuiam în vreun fel. Ştiu că eram de serviciu după-amiază, în schimbul II, şi nu aveam un şef cu noi, dar aveam de lucru şi trebuia să terminăm ceea ce aveam de muncit. În acea zi am terminat foarte repede şi mi-am zis: Ce bine că pot să plec mai devreme şi să fac o vizită la un frate. Aveam multe întrebări din Biblie şi căutam răspunsul la ele.

M-am pregătit şi am ajuns la poartă. Când să ies afară, portarul m-a întrebat ce schimb sunt. M-am gândit că dacă îi spuneam că sunt schimbul II nu mă lăsa să plec, aşa că i-am spus că sunt schimbul I. El mi-a deschis uşa şi am ieşit afară, dar în timp ce mergeam spre casa fratelui ceva se întâmpla în interiorul meu. Nu ştiam ce, nu mi se mai întâmplase până atunci. Era ceva care îmi producea o mare nelinişte, o mare tulburare şi multă întristare.

Când am ajuns acasă la fratele, el a observat că eram abătut şi m-a întrebat ce mi s-a întâmplat, ca pe Neemia paharnicul din Susa: “Nu poate să fie decât o întristare a inimii”.

I-am povestit totul în amănunt. După ce m-a ascultat, mi-a spus:

– Traiane, asta este naşterea din nou. Duhul Sfânt nu-ți dă pace şi tu, de acum încolo, nu te mai simți bine împreună cu păcatul.

Nu ştiam până atunci aceste lucruri şi l-am întrebat care este modalitatea să scap de acest chin. Mi-a spus că singura soluție era să mă duc înapoi, să-i mărturisesc portarului că l-am mințit şi să-i cer voie să mă întorc la serviciu.

După ce ne-am rugat şi am cerut iertare, m-am întors la fabrică. Portarul când m-a văzut a crezut că am uitat ceva şi atunci i-am mărturisit că nu am spus adevărul şi că îl rog să mă lase înapoi pentru că eu sunt pocăit şi nu am pace în inima mea. S-a aşezat pe scaun uluit şi a zis că era pentru prima dată când i se întâmpla acest lucru, să vină cineva să îi spună că l-a mințit şi să mai şi vrea să meargă înapoi la muncă. A încercat să mă înduplece să mă duc acasă, dar eu am insistat să intru şi el mi-a deschis uşa. Cum am păşit înăuntru, am simțit o uşurare, mi-a revenit pacea şi am fost eliberat de acel chin interior. Aceasta a fost încă o lecție prin care Domnul Isus mă învăța cum să revin de pe drumuri periculoase.

Pentru că Dumnezeu lucra cu putere în inima mea, primisem izbăvirea într-un timp scurt de băutură, de înjurături, de fumat, de bătăi şi scandaluri cu toată lumea, de anturaje nepotrivite şi, mai ales, de iadul pe care îl făceam în casa mea. În locul acestora, Dumnezeu mi-a dat o râvnă în a-L mărturisi şi altora, să le spun ce a facut Domnul Isus în viaţa mea, mai ales acelora pe care îi cunoşteam, ca şi celor cu care intram în legătură. Aşa se face că în fabrică s-au pocăit 17 persoane în doi ani.

Numai că de atunci, odată cu aceasta, a început şi valul de persecuții din toate direcţiile: serviciu, casă, rudele mele, părinţi, surori.

Soţia mea a lăsat copiii să vină pe lume şi au început suferinţele în trup. Avea sarcini toxice, cu primul copil a stat internată şapte luni din nouă. Şi în privinţa aceasta a lucrat

Dumnezeu şi ne-a arătat minunile Lui.

Am fost chemat la spital în legătură cu sarcinile pe care le avea soţia şi doctorii voiau să ne convingă că nu mai avea rost să facem copii pentru că ea era foarte bolnavă. Medicul m-a pus în faţa următoarei alegeri:

– Spune-mi, cum să procedez? Dacă fac tratament să salvez mama, moare copilul înăuntru, dacă încerc să salvez copilul, moare mama!

Atunci i-am spus:

– Domnule doctor, faceţi tratament să salvaţi mama şi de copil se va îngriji Dumnezeu!

Am dat iscalitură şi am plecat. La naştere au venit toţi medicii de la secţia de interne să vadă ce monstru s-a născut, dar când au văzut că soţia a născut un băieţel de 4 kilograme şi-au făcut semnul crucii şi au zis că s-a întâmplat o minune. I-am pus numele Daniel.

Dar nu numai naşterea lui a fost providenţială. Când avea 2 ani, în inocenţa lui copilărească a umblat în geanta soţiei şi a găsit un tub de codeină, un medicament pentru calmarea tusei. A mâncat toate tabletele şi l-am dus la spital în comă. Doctoriţa ne-a spus ca dacă se trezeşte şi urinează este salvat, nu putea să-i facă absolut nimic pentru că era prea mic. Eu şi soţia am stat în rugăciune toată noaptea şi l-am primit înapoi ca înviat din morţi.

A doua încercare a fost legată tot de el. Noi locuim într-o clădire la etajul 4. Într-o zi, fereastra fiind deschisă, s-a urcat pe un scaun până la geam şi se uita la copiii care se jucau. Soţia mea era în bucătărie şi, la un moment dat, a simţit un îndemn să se ducă în dormitor.

Când a deschis uşa, băieţelul era aplecat în afara geamului şi tocmai aluneca în exterior. Ea a alergat şi l-a prins de picior în ultima fracţiune de secundă.

Toate acestea nu le înţelegeam atunci, nu ştiam că Dumnezeu avea un plan cu mine, că prin toate acestea îmi vorbea.

<= II. Renaşterea (4)

III. Primii paşi (1) =>