După ce L-am primit pe Domnul Isus ca Domn şi Mântuitor, la vârsta de 26 de ani, am putut să privesc în urmă şi am înțeles unele lucruri pe care le-am considerat enigme. Mi-am dat seama că Dumnezeu te are în vedere de când te naşti.
Nu am avut parte de o educație aleasă, nu am strălucit în şcoli – dimpotrivă, lipsurile le-am simțit de la 5 ani, de când tătăl meu a fost închis pentru 17 ani şi jumătate.
El avusese o slujbă în cadrul armatei şi, la un control, a ieşit o lipsă de 150.000 lei. Eram în anul 1954, iar suma aceasta era foarte mare pentru acel timp. Familia a primit o lovitură foarte puternică, practic s-a rupt în mai multe părţi: tata la închisoare, trei surori la orfelinat, un frate mai mare de 11 ani a fost dat slugă la un unchi – asta pentru că în momentul când trebuia dus şi el la orfelinat a fugit de acasă. Eu am rămas cu bunicii ca să le fiu o mângâiere cât de cât la bătrâneţe. Zilnic plângeau. Mama era infirmieră la spitalul din Curtea de Argeş.
Când le povestesc acum copiilor mei că am fost nevoit să muncesc de la 6 ani pentru mâncare pe la oamenii din sat li se pare de necrezut. Li se pare imposibil că a trebuit să păzesc gâştele vecinilor în zăvoi sau că am cules prune de pe jos şi multe altele.

Pe când aveam 7-8 ani am trăit o întâmplare pe care nu am putut să mi-o explic decât după ce L-am primit pe Domnul
Isus.

Îmi amintesc că eram în centrul comunei, la magazine, şi duminica se aduna acolo multă lume – era și o expresie “mă duc pe devale”, adică la singurul magazin alimentar din sat. Uneori venea o vânzătoare de înghețată şi mă uitam cum ceilalţi copii şi oamenii mari mâncau înghețată. Aş fi vrut şi eu una, dar de unde să iau 50 de bani? Cu aceşti bani se putea cumpăra un litru de gaz pentru lampă să lumineze casa. Ştiam că acasă maica mare nu avea de unde să-mi dea… Deodată mi-a venit în minte gândul să ridic nişte cartoane din mijlocul străzii. Când l-am ridicat pe primul sub el era 1 leu şi mi-am cumpărat două înghețate. Atunci n-am ştiut cui să mulțumesc. Acum ştiu că mâna cea bună a lui Dumnezeu a fost cu mine atunci, că de la El a venit gândul pentru că mi-a înţeles dorinţa mea de copil necăjit şi sărac. El ne cunoaşte înainte de întemeierea pământului.

Am crescut mare, mama m-a dat la şcoală, iar viața şi-a urmat cursul.

Odată ieşit pe salariu, m-am trezit că aveam bani şi am început să mă afund în noroiul lumii. Nu ştiam decât de discoteci, de baruri de noapte, intrasem în anturaje nepotrivite care mă duceau într-o lume total necunoscută mie, şi cu atât mai atrăgătoare.

După 17 ani, tata a ieşit din închisoare, dar era cam târziu pentru noi. Ne lăsase când aveam cea mai mare nevoie de el, noi, copiii lui având atunci între un an până la 10 ani. El a venit când eram toți pe salariu, iar unii dintre noi chiar căsătoriți.

Vreau să amintesc aici un lucru foarte important. În închisoare, tata l-a întâlnit pe Richard Wurmbrand. De la el a auzit tata pentru prima dată Evanghelia. Numai că nu s-a pocăit în acei ani, ci mult mai târziu, după ce eu L-am primit pe Domnul Isus. Pe atunci nu prea exista literatură creştină, eu eram la serviciu şi îi dădeam lui să copieze predici scrise de mână. În felul acesta a lucrat Dumnezeu în inima lui.
La 23 de ani m-am căsătorit şi eu, iar după un an a venit primul copil. Din cauza unei vieți trăite după mersul lumii acesteia, căsnicia mea devenise un calvar zilnic. Beam şi veneam acasă beat, îmi băteam soția fără vreun motiv anume şi ajunsesem în pragul despărțirii.

<=Argument

II. Renaşterea (1)=>